COPILUL INDEPENDENT sau Cum sa fii o mama lenesa – O metoda care functioneaza de Anna Bikova
Daca parintii ghicesc toate dorintele copilului, multa vreme acesta nu va invata sa-si inteleaga nevoile si sa ceara ajutor
In fapt, „mama lenesa” are grija de copil; ea nu este indiferenta.
E mai simplu sa speli repede singura vasele decat sa stergi apa de pe jos, dupa ce le-a spalat copilul tau de cinci ani. Asa, cand doarme, trebuie sa iei din nou la mana farfuriile, pentru ca dupa prima spalare, grasimea ramane pe ele, impreuna cu detergentul de vase. Daca-i permiti unui copil de trei ani sa ude florile, niciodata n-o sa iasa totul bine din prima. Copilul poate rasturna o floare, poate varsa pamantul, poate turna prea multa apa, care va da pe dinafara. Dar chiar si asa, prin exercitiu, copilul va invata sa-si coordoneze miscarile, va inteleg urmarile si-si va indrepta greselile.
In procesul cresterii copilului, toti parintii trebuie sa faca o alegere: sa faca repede totul ei insusi, sau sa se foloseasca de situatie pentru a-l invata ceva pe copil. A doua varianta are doua beneficii: 1. Dezvolta copilul si 2. Cu vremea, aduce timp liber pentru parinti. La un moment dat, cand copilul va sti si va putea sa faca deja mai multe activitati, mama isi va permite sa se odihneasca la propriu, sau sa petreaca timp pentru lucruri care sa aduca valoare ei sau familiei.
Cea mai importanta misiune a parintilor este aceea de a-l invata pe copil sa fie independent. Posibilitatea de a creste un copil independent, apare doar dupa ce parintii lui devin independenti.
Cu siguranta copilul dumneavoastra nu are nevoie de o mama mereu bolnava, obosita, care se plange mereu, stresata si care cere recunostinta. El are nevoie de o mama linistita, sanatoasa, plina de energie, capabila sa-l intretina si sa il sustina. Din acest motiv este important sa te ingrijesti de starea ta de sanatate si de echilibrul tau emotional, pentru a avea putere sa ii iubiti pe cei apropiati si sa le fiti de folos.
Fiecare mama dedicata copiilor sai va dori sa le ofere tot ce este mai bun. Doar ca tot ce este mai bun nu reprezinta doar la lucruri materiale. Este relatia cu copiii, stare de spirit si dispozitia sufleteasca. Copilul nu are nevoie de o mama care „se sacrifica”. El are nevoie de o mama iubitoare si fericita.
Adica nu inseamna ca mama trebuie sa-si puna cruce propriei persoane sau serviciului. Unele mame, pentru a fi fericite, trebuie sa munceasca mai mult decat inainte de aparitia copiilor in viata ei. Problema nu e data de numarul de ore de munca, ci de motivatie. Pentru copiii mai mari este foarte nepotrivit sa auda „toata viata am muncit pentru voi!”, si „am renuntat la cariera pentru voi!”. Cel mai adesea un asemenea tip de sacrificiu reprezinta trecerea raspunderii asupra copiilor pentru propria incapacitate de a trai. Cum ai putea trai cu constiinta ca mama a fost nefericita din cauza ta?
Astfel, cand vor creste se dezvolta fie in adultii care nu pleaca de langa mama batrana si bolnava si isi sacrifica propriul destin pentru mama, asa cum a facut si ea odinioara pentru ei, fie in adultii care preiau modelul mamei lor cand vor avea proprii copii sau in adultii care isi reneaga mama cicalitoare si acuzatoare pentru propria nefericire, sau in cel mai fericit caz, dupa multa munca de dezvoltare personala, terapie, vor putea fi adulti fericiti care chiar ar putea sa aduca un strop de bucurie propriei mame.
Pentru fericirea copiilor, gasiti-va propria reteta de fericire. Nu e nevoie de sacrificiu si de oboseala cronica. Nu uitati sa aveti grija de dumneavoastra.
Exista o diferenta intre independenta sanatoasa si cea nesanatoasa. In cazul celei sanatoase, controlul parintilor se pastreaza.
Cand se ofera independenta copilului, in primul rand trebuie trasate granitele mainfestarii ei, iar pe masura ce copilul creste, aceste granite trebuie largite. Granitele sunt regulile, normele, conditiile la baza carora, in mod ideal, trebuie sa se afle, pe langa siguranta, moralitatea si traditiile familiei. In afara acestor limite, independenta este delasare si bun plac, ea nu reprezinta nimic bun pentru copil, fiindca astfel copilul isi pierde protectia.
Cand lasati copilul de un an sa mearga de-a busilea prin locuinta, mai intai indepartati toate obiectele periculoase aflate la nivelul lui de inaltime, si cand invata sa se urce pe scaun, ridicati obiectele periculoase si mai sus. Apoi pe masura ce creste si invata sa se fereasca de obstacole sau sa nu mai bage jucarii in gura, veti readuce lucrurile la locul lor.
Nu ignorati frica si incercati sa lucrati in paralel sa il invatati sa gestioneze fricile pe masura ce lucrati la independenta copilului. Exista adulti care nu pot sa doarma singuri noaptea in casa si pleaca la frati/surori/parinti/prieteni daca ajung in situatia in care partenerul de viata trebuie sa plece intr-o delegatie.
Ideal este ca un copil sa primeasca experienta independentei cand se afla pe valul emotiilor de a incerca: „Wow, ce interesant ar fi sa incerc!”, pentru ca asigurarea parintilor nu este suficienta „O sa reusesti asta!”.
Conditiile de dezvoltare a independentei copilului: Un spatiu sigur + motivatia personala a copilului (interes, nevoie) + increderea, incurajarea adultului
Cel mai important factor de dezvoltare a independentei copilului este capacitatea adultilor de a-si invinge nelinistea, de a-i face fata. Este normal sa iti faci griji pentru copilul tau, dar uneori nelinistea depaseste granitele normei si devine acea neliniste cu prefixul “hiper-” ce impiedica dezvoltarea copilului.
Controlul parintilor este diferit. Poate fi protector. Poate fi de orientare. Poate fi sufocant. Poate fi blocant. Poate fi iritant. Te poate indeparta de ceva.
Cand mama controleaza procesul de pregatire a ghiozdanului in primul semestru din clasa intai este un lucru normal, este un control adecvat, firesc. Dar daca cel mic este deja in clasa a treia si mama ii cotrobaie seara prin ghiozdan intreband “nu ti-ai pus acuarelele?” acesta este un control sufocant. Aceasta este responsabilitatea copilului. Si daca merge la ora de desen fara ele ce se va intampla? Va trebui sa se descurce singur si sa rezolve situatia. Va trebui sa ii ceara colegului de banca sa il lase sa foloseasca materialele lui. Si daca va lua nota 4 pentru asta, tot va fi o lectie pentru el: “trebuie sa imi fac ghiozdanul cu atentie”.
Cum imi dau seama cand devine controlul sufocant? Foarte simplu. Raspundeti la intrebarea: Cand controlez, faca asta din dragoste pentru copil sau din dragoste pentru mine si din dorinta de a manifesta autoritatea de parinte? Si inca o intrebare. Cand controlati, faceti asta din dorinta de a-l ajuta pe copil sau din dorinta de a evita o apreciere negativa a propriei persoane? Adica se intampla ca acest control parental sa fie de ochii lumii, adica “ce va zice doamna invatatoare despre mine”? “ce vor zice ceilalti parinti despre mine?”, etc
Din scoala primara ar trebui sa i se explice copilului cum sa puna ceasul desteptator. Pe cale experimentala se poate stabili cat timp ia drumul catre scoala si pregatirea de dimineata. Este important sa invatati copilul sa nu intarzie, sa urmareasca singur timpul chiar si din primii ani de scoala, cand inca mai exista respect pentru invatatura si dorinta de a fi elev constiincios.
Copilul nu vine in nici un caz in lumea aceasta pentru a ne implini asteptarile si a trai dupa planul nostru. Are obiective proprii in viata.
Pentru parintii care au tendinta de a controla anturajul si a selecta toate persoanele din jurul copilului pe baza celor mai bune recomandari, autoarea are un punct de vedere pe care il aprob intru-totul si dupa care ma ghidez si eu in privinta copiilor mei:
In viata copilul o sa intalneasca tot felul de oameni. Profesori diferiti la scoala, profesori diferiti la liceu si la facultate, tot felul de angajatori si colegi. Si acestia vor avea cerinte si caractere diferite. Nu o sa pot sa ii aleg anturajul toata viata. Sarcina mea este sa il invat pe copil sa stabileasca contactul si sa isi armonizeze relatiile cu orice tip de om.
Copiii nu vin independenti inainte ca mama sa renunte la perfectionismul ei. Iar daca mama face totul singura, copilul nu o sa aiba cum sa isi manifeste independenta.
Sunt pregatita pentru greselile copilului meu. Din greseli inveti. Dar in acest caz lipseste critica. Critica, mai ales daca e grosolana, ironica, umilitoare, poate bloca orice caracter activ.
Daca greselile copiilor nu pun in pericol viata si sanatatea, puteti fi de acord cu el, stiind dinainte ca va gresi: “Bine, incearca”. Daca il lipsiti pe copil de experienta propriilor greseli, in acelasi timp il lipsiti de posibilitatea de a analiza, de a trage concluzii, de a prevedea, de a-si indrepta greselile, in cele din urma. “Cei inteligenti invata din greselile altora”, spune un proverb teoretic corect. In realitate, experienta personala este cel mai bun profesor in cele mai multe cazuri.
Inainte de a insista pe opinia dumneavoastra, ganditi-va care ar putea fi urmarile. Inca o data: Urmarile pun in pericol viata sau sanatatea? Daca nu, sa ne punem urmatoarea intrebare: Urmarile sunt usor de depasit sau de anulat? Daca da, atunci sa ii permitem copilului sa greseasca si sa traga singur concluziile. Cana sparta, apa varsata, papucii pe dos, fac parte din experienta de viata a copilului. Pentru orice experiente de acest gen, lectia invatata depinde de reactia mamei. Mama “lenesa” va indeparta cioburile si va sterge apa impreuna cu copilul, fara a-i pune sanatatea in pericol. (il va trimite sa se incalte pana vor strange cioburile)
“Stie, dar nu vrea”. Poate sa isi puna singur dresurile, pantalonii, sosetele, dar sta si asteapta sa fie imbracat. De ce sa faca eforturi, daca exista adulti care fac lucrurile astea mai rapid.
Pentru a-l face pe copil sa actioneze trebuie fie sa il facem sa inteleaga ce inseamna “trebuie”, fie sa il starnim “sa ii placa”
Pentru orice activitate e nevoie de motivatie sau stimul. Facem ceva din doua impulsuri: fie pentru ca vrem foarte mult, fie pentru ca asa trebuie sa facem. Dar “trebuie” poate aparea din doua motive: pentru a primi ceva bun sau pentru a evita ceva rau. Cu cat copilul este mai mic, cu atat trebuie insistat mai mult pe “placut”
- Copilul poate fi implicat intr-o intrecere “cine se imbraca mai repede?
- se poate crea o situatie de joc: filmari pentru superfilmul de actiune “sa reusesti sa te imbraci in 5 minute si sa salvezi lumea”
- se poate cauta un compromis: “hai, tu o sa iti pui pantalonii si eu te ajuta cu camasa”
- se poate actiona prin intermediul nevoii personale a copilului: “vrei sa ajungi primul din grupa? atunci trebuie sa plecam peste zece minute. Hai imbraca-te mai repede!”