Experienta mea de mamica m-a purtat pe culmile si abisurile alaptarii, cum ar spune americanii ca intr-un roller coaster emotional. La primul copil am facut greseli in alaptare din ziua nasterii si astfel laptele nu a fost de ajuns, mai mereu.
Am petrecut atunci asa de mult timp pentru a studia problema stimularii lactatiei incat imi parea rau sa las alte mamici sa caute dezorientate, ca mine, informatii pe internet sau in alte surse. Asa a pornit ideea de a pune intr-un singur loc toate informatiile pe care le-am gasit utile despre alimentatia bebelusului si a aparut alimentatia-bebelusului.blogspot.com
Atunci am trecut parcursul informarii de la experienta mamei si a soacrei, a nasei, a prietenelor, la experienta altor mamici de pe forumuri de pe internet – devenisem moderator pe un forum de mamici la vremea aceea. Apoi, am cerut sfatul medicului de familie pentru stimularea lactatiei: “stimuleaza cu bere”. Medicul ginecolog mi-a zis in ziua externarii sa beau zilnic 2 litri de ceai de lactatie, ceea ce am si facut timp de o luna si jumatate. Medicul pediatru la care am fost prima data la 6 saptmanai sa nu-i dau nimic completare ca nu va muri de foame si ca va manca de la san. Acum stiu ca avea dreptate si ca ar fi functionat metoda, dar (ca intodeauna gasim un “dar”) in perioada aceea fetita mea a trecut si prin apogeul crizelor de colici si nu mai stiam de la ce plange: de la foame sau de la colici. Asa ca ii dadeam si completare, pentru ca nu ma lasa inima sa o las sa planga. Greseam, insa am scuza ca volumul plansului copilului era mai tare in capul meu decat cel al gandurilor mele :). Stiu ca atunci cand mi-a spus medicul pediatru asta, eu ii dadeam deja completare lapte praf aproape jumatate din necesarul zilnic de mancare. Am reusit sa alaptez exclusiv 3 saptamani dupa discutia cu pediatrul, dandu-i completare tot lapte matern muls intre alaptari. Apoi, crezand ca s-a stabilizat lactatia, am renuntat la aceste completari. Aici am gresit, pentru ca hipofiza mea a invatat ca nu-i mai trebuie copilei mele lapte asa mult, si a scazut lactatia in 3 zile!!! Dezamagita, am trecut la articole de pe site-uri de profil, carti de puericultura, si am cerut ajutorul unui consultant in lactatie caruia o sa-i multumesc si aici. Este vorba de doamna doctor Marta Muresan care duce o munca extraordinara din punctul meu de vedere, in domeniul promovarii alaptarii la san, si a cresterii si ingrijirii copilului (asociatia ProMAMA).
Apoi, am trecut la documentare mai serioasa pe baze de date internationale cu articole stiintifice medicale si cercetari in domeniul lactatiei. Am parcurs si cateva site-uri straine dedicate. In limba engleza rezultatele cautarii trec deja la un alt nivel. Adica, pana sa devin mamica cu probleme in alaptare, nici nu stiam, si presupun ca nici nu as fi crezut daca mi-ar fi spus cineva, ca se poate ca o mama adoptiva sa ajunga sa alapteze la san pruncul pe care l-a adus in viata sa. (chiar un mare wow!)
De aici, a venit mai multa motivatie de a-mi alapta fetita la san. Asadar, o femeie care nu a trecut printr-o sarcina, are vointa si reuseste sa alapteze, iar eu sa cedez si sa-i ofer copilului meu lapte praf? Eii, nu am vrut sa fac asta!
Sunt multe mamici care nu au probleme de sanatate si care ar fi putut alapta, daca nu ar fi facut greseli care sa conduca la ablactare ca mine. In caruselul de schimbari din viata unei proaspete mamici, nu avem voie sa judecam nici o alegere legata de alaptare artificiala, indiferent daca avem impresia ca este mai usor sa te trezesti noaptea ca sa faci biberoane cu lapte praf. Din punct de vedere “logistic” este mult mai usor este sa alaptezi la san oriunde si oricand, nu doar noaptea.
Dincolo de avantajele logistice ale alaptarii la san, pe mine m-a motivat medicul pediatru sa continui eforturile alaptarii la san: “pana la varsta de 3 luni, se inmultesc neuronii puiului de om, daca acesta primeste laptele speciei; Un copil care primeste lapte praf este inteligent 100%, unul care este alaptat la san, este inteligent 110%”. 😉 Asa m-a motivat! Apoi am cautat in baze de date stiintifice, si intr-adevar am gasit studii care sustin acest lucru. Asa ca, m-am gandit ca, macar pentru acest motiv (daca nu pentru celalalte zeci de motive legate de dezvoltarea emotionala a copilului, de dezvoltarea sistemului imunitar, dezvoltarea sistemului digestiv), sa ma zbat sa ii ofer fiecare picatura de lapte pe care pot sa o storc… la propriu.
Ideea generala despre “nebunia alaptarii la san” este ca eu mi-am gasit motivarea, motorul care sa ma ajute sa imi alaptez copiii, inclusiv sa lupt sa fac intoarcerea de la suplimentarea cu lapte praf la alaptarea exclusiva la san. Este mult mai usor si mai putin frustrant sa previi, decat sa repari o scadere dramatica de lapte matern care presupune suplimentare cu lapte praf. Relactarea este mult mai grea decat o stimulare a lactatiei. Insa pentru relactare este nevoie de o vointa de fier, pentru ca succesul nu este suta la suta garantat, fiind multi factori implicati, iar frustrarea esecurilor zilnice este foarte mare.
“Fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alapta copilul. Apoi, de la caz la caz, se ramifica pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada in care nu s-a alaptat, varsta copilului, sprijinul celor din jur si, esential, comunicarea dintre mama si copil” (citat de aici: RELACTATIA SI LACTATIA INDUSA – promama.ro).
Postarile pe tema relactarii si pe tema stimularii lactatiei sunt pur pentru informarea mamicilor care fac eforturi in directia alaptarii exclusive la san. Nu sustin cu orice pret alaptarea la san si nu judec mamicile care aleg laptele praf din prima zi. Postarile sunt pentru mamicile care cauta informatii in limba romana legate de experienta relactarii, deoarece eu am constatat ca sunt putini medici (de familie, pediatri sau ginecologi) care pun pret foarte mare pe alaptarea la san. Fiecare recomanda alaptarea la san, insa putini sunt cei dispusi sa sustina mama in eforturile mari pentru relactare sau pentru stimularea lactatiei. Cititi aici cum va puteti da seama daca medicul dumneavoastra nu sustine alaptarea la san: How to Know a Healthcare Practitioner is not Supportive of Breastfeeding.
“Operatiunea Relactarea” a reusit intr-o varianta adaptata la nevoile copilului, respectiv lapte muls exclusiv papat la biberon pana la varsta de 1 an si 4 luni. Ma intorsesem in campul muncii de la varsta de 7 luni ale fetitei. Reintoarcerea la serviciu pentru o mama care alapteaza pare o provocare pentru multe mamici. Am reusit sa continui alaptarea aceasta la biberon 5 luni, lucrand program de 6 ore in primul an de viata al copilului, conform legislatiei, si apoi inca 4 luni cu program normal de lucru.
A fost greu si daca ar fi sa aleg dinou intre lapte praf si lapte muls, as face aceeasi alegere. Iar daca as putea intoarce timpul mai mult de atat, m-as documenta mai mult in privinta succesului alaptarii pentru a evita acele luni de frustrari, de ragade, de cantarit copilul la fiecare masa, de urmarit fiecare pampers, de suplimentat cu ceaiuri de miroseam ca la imbalsamari….
Ei bine, la al doilea copil, am stiut ce am de facut, am revizionat cateva filmulete legate de modul de atasare a bebelusului pentru a preveni aparitia ragadelor si in afara de cateva ore de “furia laptelui” gestionata in maternitate cu injectie cu oxitocina, totul a fost incomensurabil mai usor si mai implinitor decat prima experienta. Baietel alaptat cu bucurie pana la 1 an si noua luni.
