Sunt fascinata de longevitate si de ideea unei vieti lungi si fericite. Astfel, in cautarile mele in marile scrieri ale timpului, am descoperit aceasta carte a Laurei L. Carstensen
Mass-media prezinta cu predilectie anxietatea colectiva cu privire la imbatranire. Avem impresia ca varsta ne fura aspectul fizic, sanatatea, munca, prietenii, banii, iubirea. Vedem oameni in varsta iritabili, fragili sau dementi. Auzim povesti de groaza despre batrani ingramaditi in azile insalubre. Atunci cand se intampla sa auzim despre o imbatranire de succes, aproape intotdeauna este imbracata intr-o poveste stralucitoare despre cum sa ramai tanar, cum sa eviti imbatranirea. Este aproape un tabu sa spui ca persoanele in varsta o duc bine – de parca nu iti pasa de ei destul de mult incat sa admiti ca au vieti triste, de fapt. Dar, in realitate, cercetarile au aratat in repetate randuri ca majoritatea persoanelor in varsta sunt mai fericite decat persoanele de douazeci de ani despre care se presupune ca sunt in floarea varstei.
Batranetea este un fenomen relativ nou. In cea mai mare parte a istoriei umanitatii, speranta de viata a fost situata in jurul a 20 de ani, abia cat sa asigure supravietuirea speciei. De-a lungul timpului, speranta de viata a urcat la 35 de ani in secolul XIX, apoi a avut o crestere rapida ajungand la 77 de ani la sfarsitul secolului XX. Astazi este la 78, adica majoritatea dintre noi trec cu usurinta de 80, chiar de 90 si mai mult.
Atunci cand incercam sa ne depasim inclinatia naturala spre prezent cu ganduri despre viitor, ele sunt in general la inceputul vietii, nu pentru sfarsitul ei. Avem tendinta sa vedem anii de dupa varsta de 65 de ani, ca pe ceva “ramas”, ca pe un cumul de noroc si genetica. Oamenii vorbesc adesea despre imbatranire ca ceva ce ii ia prin suprindere; se uita in treacat in oglinda si vad privirea unui batran atintita asupra lor.
Imbatranirea nu depinde numai de genetica sau de noroc. Felul in care oamenii fac fata imbatranirii este influentat de educatie, stimularea intelectuala, de relatiile interumane si de planificare.
DEVENIM CEEA CE MEDIUL NOSTRU NE INCURAJEAZA SA DEVENIM!!
Suntem primele generatii ai caror copii s-ar putea sa o duca mai rau decat parintii. Provocarea noastra este de a face batranerea atractiva, sa ne asiguram ca vietile noastre de-a lungul acestui bonus de timp neasteptat vor fi o contributie, nu o povara pentru noi sau pentru cei care vin dupa noi. Putem crea o batranete plina de stimulare intelectuala, de satisfactii sociale, productiva si distractiva. Sa incurajam munca in folosul comunitatii de-a lungul vietii si sa rasplatim varstnicii oferindu-le resursele de care au nevoie pentru a ramane independenti si functionali la batranete. Un proverb grecesc spune: “O societate devine mareata cand batranii planteaza copaci la umbra carora stiu ca nu vor sta niciodata”. Stiinta longevitatii va trebui sa inceapa cu pediatria, nu cu geriatria.
Autoarea ne invita sa ne (re)imaginam viata lunga:
- sa invatam mai mult timp – pana spre 25 de ani
- munca ar trebui distribuita de-a lungul vietii cat mai multi ani, cu o intrare progresiva si o iesire treptata.
- sa lucram cu jumatate de norma in perioada 25-40 de ani cand ne intemeiem o familie si sa putem contribui direct la formarea copiilor nostri, sa ne putem bucura de primii pasi, primele cuvinte, sa le fim alaturi in anii magici.
- sa lucram cu norma intreaga cat mai multi ani si sa iesim tot cu fractie de norma din campul muncii
- sa actionam “carierele Bis” – concept creat de Marc Freedman, respectiv dupa o prima cariera profesionala consecinta a studiilor, sa intram intr-o alta cariera intr-un domeniu de care ne simtim atrasi si unde am lucra cu mai multa pasiune.
- vechiul “vis de pensionare”care insemna eliberarea de munca trebuie inlocuit de o noua perspectiva: libertatea de a munci in alte moduri, cu alte conditii, in scopuri mai importante
In absenta cunostintelor personale, ne ateptam ca toti varstnicii sa fie la fel ca reprezentantii lor pe care ii cunoastem. De aceea stereotipurile legate de imbatranire tind catre poli opusi, fiind bazate fie pe momente fericite petrecute cu familia de sarbatori, fie pe interactiuni neplacute cu oameni in varsta care par extrem de iritabili si bolnavi. Putini dintre noi vad proportiile, intinderea sau complexitatile vietii la batranete.
Cele mai rau mit despre batranete este mitul “tristetii” conform caruia varstnicii sunt singuri si tristi.
Cercetarile arata ca din punct de vedere emotional, cei mai buni ani vin tarziu in viata! Varstnicii sufera mai putin de depresie, de anxietate si de abuzul de alcool, sau de substante in comparatie cu persoanele tinere. In viata de zi cu zi, au mai putine emotii negative decat tinerii de 20-30 de ani, si la fel de multe emotii pozitive. In plus, varstnicii fac fata emotiilor negative mai bine decat tinerii, iar cand acestea apar, nu persista la fel de mult.
Omul este singura fiinta cu abilitatea de a compara trecerea timpului cu un fel de “ceas al vietii” intern, fiind constienti de locul in care se afla in ciclul vietii. Cand suntem tineri, timpul pare incapator, ne concentram pe obtinerea de cunostinte, pe cautarea unor experiente noi, pe crearea unei mari retele de prieteni si colegi. Pe masura ce imbatranim, simtim ceasul incetinind si ne indreptam atentia spre a ne bucura de timpul ramas, concentrandu-ne pe profunzimea experientelor, pe apropierem pe un numar mai restrans de obiective si pe selectarea atenta a unui grup de persoane dragi.
Pentru majoritatea varstnicilor, placerile simple devin mai importante, iar situatiile dubioase nu mai merita deranjul. Cercurile sociale se reduc de-a lungul anilor, dar nu este un indicator al singuratatii pentru ca oamenii isi reduc lista de prieteni pana la cei mai pretuiti, “plivind”colegii de serviciu si cunostintele care le consumau timp si energie.
Si casniciile devin mai profunde o data ce ultimul copil paraseste cuibul; de fapt, multe cupluri ating niveluri de satisfactie similare celor din luna de miere atunci cand copiii lor se muta. Pana si cuplurile cu o casnicie nefericita sustin ca dupa multi ani impreuna ajung sa fie mai fericiti decat fusesera inainte.
Previzibilitatea si sprijinul emotional al unei relatii lungi de zeci de ani ofera propriile beneficii. Cuplurile in varsta declara ca se cearta mai putin, fie pentru ca si-au rezolvat problemele cele mai grave, fie pentru ca au invatat sa se descurce cu ele atunci cand apar.
Grupa de varsta cea mai nefericita este cea a tinerilor de douazeci si ceva de ani. Desi plini de putere fizica si de oportunitati, acestia sunt cei mai depresivi si mai stresati dintre toate grupele de varsta. Partial, acest lucru provine din propria lor perspectiva asupra pozitiei lor in ciclul vietii – ca adulti tineri, cu un ocean de timp in fata lor, se confrunta constant cu decizii despre viitor, de la cine vor sa fie la ce vor sa faca. Mai rau, este ca sunt sensibili la parerea celorlalti despre ei si alegerile lor. Varstnicii au garantii pe care cei de douazeci de ani nu le au. Ei au luat deja deciziile importante in viata si isi fac griji mai putine cu privire la parerea altora despre ei. Sunt mai selectivi cu privire la persoanele ale caror opinii conteaza, alegand doar cativa pe care ii stimeaza, in loc sa se agite in legatura cu parerea oricarui om pe care il intalnesc.
Batranetea nu este o perioada doar de caldura si bucurie vesnica, are si ea greutatile si dezamagirile ei. Doar ca, pana ajung acolo, oamenii devin mai receptivi la “dulceata” vietii decat la “amarul” ei. Riscul sta in a te simti singur, nu in a trai singur.
Resurse citate:
Viata lunga si fericita – Laura L. Carstensen.